Tot ce trebuie sa stii despre echitatie

Tot ce trebuie sa stii despre echitatie

Echitatia este un sport cunoscut de toata lumea, dar practicat in mica masura. Desi la prima vedere pare simplu de aplicat, in realitate, acesta presupune echilibru, rabdare, atentie, dar si o conexiune puternica intre calaret si cal. Echitatia este un sport care implica atat mintea, cat si sufletul, astfel fiind sporit sentimentul de libertate deplina. Alege trofee personalizate de la Trofeez Shop.

Daca vrei sa te apuci de echitatie …Trofee pentru echitatie.

Echitatia este un sport complex care presupune o serie de reguli importante. Stim ca in prima faza crezi ca trebuie doar sa stai in sa, iar calul sa faca totul. Ei bine, situatia sta cu totul altfel. Chiar daca animalul are o personalitate deosebita si o inteligenta aparte, asta nu inseamna ca va detine in totalitate controlul. Trebuie sa tii cont de o serie de etape pentru a te apuca de echitatie. Un prim pas pe care trebuie sa il faci daca vrei sa intri in tainele acestui sport este sa achizitionezi echipamentul potrivit. De la cizmele specifice, pana la veste de protectie, trebuie sa intampini prima lectie de echitatie complet echipat. Urmatorul pas este sa cauti un instructor care sa te invete ABC-ul echitatiei. Acesta te va instrui cum sa te ridici corect pe cal, cum sa stai in sa, cum sa mergi la pas plus multe altele.

Iti recomandam sa alegi un pachet complet care cuprinde toate elementele necesare pentru o lectie completa de echitatie, de la cal, pana la antrenor.  

Beneficii care vin la pachet cu echitatia

1.       Echitatia te ajuta sa iti consolidezi echilibrul si sa iti coordonezi miscarile. Pentru a practica acest sport, trebuie in primul rand sa mentii o pozitie corecta. Astfel, calul va efectua orice actiune cu usurinta fara ca tu sa ii ingreunezi miscarile.

2.       Echitatia creeaza caractere puternice. Cand vrei sa mentii un echilibru intre tine si animalul cu care interactionezi, ai nevoie de intelegere, disciplina, autocontrol si compasiune. Daca inainte de practicarea acestui sport nu dispui de aceste trasaturi, suntem siguri ca pe parcursul orelor de calarie iti vei dezvolta aptitudini de care nici nu stiai.

3.       Îți vei imbunatati sanatatea. Poate pare greu de crezut, dar echitatia face parte din categoria celor mai intense antrenamente. De ce? Pentru ca te ajuta sa iti remodelezi abdomenul si membrele inferioare. Totusi, trebuie sa mentionam faptul ca rezultatele sunt vizibile doar daca practici echitatia de cel putin 3 ori pe saptamana in decurs a minumum 30 de minute.

4.       Echitatia creste increderea in sine. Responsabilitatea de a mentine si coordona miscarile calului te ajuta sa constientizezi o serie de trasaturi pozitive pe care le detii. In plus, acest sport te ajuta sa fii mai relaxat, mai optimist si putin mai fericit.

5.       Echitatia iti va schimba stilul de viata. Acest sport vine la pachet cu timp pretios petrecut in natura, persoane noi cu care socializezi, dar si comunicarea aparte cu calul, precum si posibilitatea de a transforma echitatia intr-un antrenament competititv.

Idei de cadouri pentru cei care iubesc echitatia

Daca esti in cautarea unui cadou potrivit pentru o persoana draga care practica echitatia, iti propunem o varianta inedita! Figurinele personalizate reprezinta darul perfect atunci cand vrei sa oferi un simbol al pasiunii pentru acest sport. Fie ca este vorba de antrenorul ce te-a invatat fiecare pas sau un practicant cunoscut, acestea devin cu siguranta cadoul perfect. Pentru mai multe modele intra aici. 

Daca vrei sa te apuci de echitatie …

Echitatia este un sport complex care presupune o serie de reguli importante. Stim ca in prima faza crezi ca trebuie doar sa stai in sa, iar calul sa faca totul. Ei bine, situatia sta cu totul altfel. Chiar daca animalul are o personalitate deosebita si o inteligenta aparte, asta nu inseamna ca va detine in totalitate controlul. Trebuie sa tii cont de o serie de etape pentru a te apuca de echitatie. Un prim pas pe care trebuie sa il faci daca vrei sa intri in tainele acestui sport este sa achizitionezi echipamentul potrivit. De la cizmele specifice, pana la veste de protectie, trebuie sa intampini prima lectie de echitatie complet echipat. Urmatorul pas este sa cauti un instructor care sa te invete ABC-ul echitatiei. Acesta te va instrui cum sa te ridici corect pe cal, cum sa stai in sa, cum sa mergi la pas plus multe altele.

Iti recomandam sa alegi un pachet complet care cuprinde toate elementele necesare pentru o lectie completa de echitatie, de la cal, pana la antrenor.  

Beneficii care vin la pachet cu echitatia

1.       Echitatia te ajuta sa iti consolidezi echilibrul si sa iti coordonezi miscarile. Pentru a practica acest sport, trebuie in primul rand sa mentii o pozitie corecta. Astfel, calul va efectua orice actiune cu usurinta fara ca tu sa ii ingreunezi miscarile.

2.       Echitatia creeaza caractere puternice. Cand vrei sa mentii un echilibru intre tine si animalul cu care interactionezi, ai nevoie de intelegere, disciplina, autocontrol si compasiune. Daca inainte de practicarea acestui sport nu dispui de aceste trasaturi, suntem siguri ca pe parcursul orelor de calarie iti vei dezvolta aptitudini de care nici nu stiai.

3.       Îți vei imbunatati sanatatea. Poate pare greu de crezut, dar echitatia face parte din categoria celor mai intense antrenamente. De ce? Pentru ca te ajuta sa iti remodelezi abdomenul si membrele inferioare. Totusi, trebuie sa mentionam faptul ca rezultatele sunt vizibile doar daca practici echitatia de cel putin 3 ori pe saptamana in decurs a minumum 30 de minute.

4.       Echitatia creste increderea in sine. Responsabilitatea de a mentine si coordona miscarile calului te ajuta sa constientizezi o serie de trasaturi pozitive pe care le detii. In plus, acest sport te ajuta sa fii mai relaxat, mai optimist si putin mai fericit.

5.       Echitatia iti va schimba stilul de viata. Acest sport vine la pachet cu timp pretios petrecut in natura, persoane noi cu care socializezi, dar si comunicarea aparte cu calul, precum si posibilitatea de a transforma echitatia intr-un antrenament competititv.

Idei de cadouri pentru cei care iubesc echitatia

Daca esti in cautarea unui cadou potrivit pentru o persoana draga care practica echitatia, iti propunem o varianta inedita! Figurinele personalizate reprezinta darul perfect atunci cand vrei sa oferi un simbol al pasiunii pentru acest sport. Fie ca este vorba de antrenorul ce te-a invatat fiecare pas sau un practicant cunoscut, acestea devin cu siguranta cadoul perfect. Pentru mai multe modele intra aici. 

Premii personalizate pentru cei mai buni

Diploma personalizata – un cadou inedit

Cele mai cunoscute trofee din lume

Esti gata sa iti personalizezi trofeul?

Suna acum Mergi catre magazin
Cadouri personalizate pentru aniversari

Cadouri personalizate pentru aniversari

Pe langa clipele petrecute alaturi de familie sau prieteni, aniversarile sunt un bun prilej pentru a oferi cadouri inedite. Uita de variantele banale si alege sa te diferentiezi din multime. Daca se apropie ziua unei persoane dragi din viata ta si esti in cautarea unui dar special, iti propunem o serie de variante care vor incanta cu siguranta.

1.       Diplome personalizate

Chiar daca la prima vedere pare ca diplomele sunt potrivite doar pentru evenimente oficiale, de fapt acestea sunt adecvate pentru o multitudine de ocazii. Una dintre acestea este cu siguranta o aniversare. Indiferent de varsta, suntem siguri ca oricine si-ar dori un element faurit din materiale de calitate pe care sa-i fie inscriptionat numele. De aceea, suntem siguri ca oricine ar aprecia o diploma personalizata in dar. Aceasta se incadreaza in orice incapere sau context. In plus, posibiliatea de a personaliza un astfel de cadou iti ofera sansa de a  inscriptiona diverse mesaje, de la urari, pana la mesaje sau diverse apelative. Daca vrei sa afli ce alte situatii necesita o diploma personalizata.

2.       Figurina personalizata

Figurina personalizata este cadoul potrivit atunci cand vrem sa scoatem in evidenta un talent, un hobby o meserie sau chiar o pasiune a unei persoane dragi. Un astfel de cadou va fi dovada ca sustinem si apreciem munca depusa de catre persoana care il primeste. In plus, putem personaliza figurina, astfel incat sa contina orice structura de cuvinte dorim, de la urari, pana la mesaje speciale. In plus, exista o multitudine de variante, astfel incat vei gasi cu siguranta cadoul potrivit. Poti slege intre figurine dedicate pescarilor, pompierilor si multe altele.

3.       Medalia personalizata

O medalie este de cele mai multe ori premiul pe care il castiga sportivii, elevii si nu numai, in diverse concursuri. Totusi, aceasta poate fi un cadou  potrivit pentru o aniversare. De ce? Ei bine, pentru ca  poate fi personalizata in functie de preferintele si dorintele celui care o primeste. Ce ai spune de o medalie pentru cel mai bun prieten sau cel mai bun contabil? Optiunile sunt infinite cand vine vorba de gravare. Creeaza propriul prilej pentru a premia o persoana draga. Suntem siguri ca un astfel de cadou va suprinde si va compune clipe magice si amuzante.  In plus, poti alege sa oferi o medalie din sticla. Aceasta se diferentiaza prin rafinament, aspect unic si eleganta.

4.       Trofee si cupe personalizate

Printre ideile de cadouri personalizate pentru aniversari se afla trofeele si cupele personalizate. Acestea sunt potrivite pentru orice sarbatorit, indiferent de varsta sau preferinte. Cine nu si-ar dori un trofeu sau o cupa? Cred ca toata lumea si-ar dori un astfel de obiect, cu atat mai mult atunci cand este personalizat. Mai mult decat atat, poti alege dintr-o gama variata de produse, astfel incat vei gasi cu siguranta varianta potrivita care sa incante preferintele sarbatoritului.Numaratoarea inversa a inceput, iar sezonul aniversarilor si al sarbatorilor de iarna se apropie. Speram ca te-am convins, anul acesta trebuie sa fii diferit. Alege un cadou personalizat si ofera in dar bucurie, recunostinta si iubire! Descopera gama noastra de https://trofez-shop.ro/product-category/trofee-si-cupe-personalizate/produse aici.

Premii personalizate pentru cei mai buni

Diploma personalizata – un cadou inedit

Cele mai cunoscute trofee din lume

 

Esti gata sa iti personalizezi trofeul?

Suna acum Mergi catre magazin
De ce sa te apuci de ciclism

De ce sa te apuci de ciclism?

„Viata e ca mersul pe bicicleta. Pentru a-ti mentine echilibrul trebuie sa continui sa mergi inainte”

Albert Einstein.

De cele mai multe ori ciclismul depaseste barierele unui sport practicat cu regularitate. Treptat, acesta devine un mod de viata, iar beneficiile sunt nenumarate. Daca ai achizitionat o bicicleta sau esti in cautare de informatii despre acest sport, iti propunem o serie de motive pentru a alege ciclismul. Trofee pentru ciclism.

1.       Iti imbunatateste starea de sanatate

Stim cu totii ca orice activitate fizica efectuata cu regularitate ne ajuta sa avem o stare de sanatate generala mai buna. Ei bine, ciclismul nu face exceptie de la acest fapt. Daca vei practica acest sport, tine cont de urmatoarele beneficii: iti vei intari sistemul imunitar, imbunatatirea circulatiei sangvine si functiei pulmonare. In plus, daca te confrunti cu insomnii si stress, cateva minute de mers cu bicicleta pe zi, te vor ajuta sa rezolvi aceste probleme.

2.       Te ajuta sa slabesti

Stiai ca o ora de mers cu bicicleta intr-o plimbare de relaxare de ajuta sa arzi pana la 372 de calorii? In cazul in care vorbim despre Mountain Bike, situatia se schimba radical, iar tu arzi pana la 792 de calorii. Uimitor, nu? Ei bine, traseul ales, numarul de kilograme si distanta parcursa influenteaza numarul de calorii consummate in timpul sesiunilor de ciclism. Fie ca doresti sa slabesti sau doar sa te mentii in forma, cu siguranta ciclismul este varianta ce va oferi rezultate deoarece acest sport arde un numar mare de calorii, intr-un timp scurt.

3.       Iti va creste puterea si rezistenta

Sa fim sinceri, ciclismul este un sport ce nu te va feri de provocari. In functie de traseul ales, poti intampina diverse situatii limita, precum pante abrupte, drumuri cu pietris sau ape curgatoare. Vor exista momente in care te vei simti depasit de situatie, iar extenuarea te va indemna sa renunti. Cu toate acestea, astfel de provocari te vor face o persoana mai puternica, iar rezistenta fizica se va maximiza pe zi ce trece. Astfel, iti vei da seama ca orice obstacol poate fi depasit si reluat de mii de ori, iar asta tine atat de puterea fizica, cat si de cea psihica.

4.       Vei fi mai fericit

Poate pare greu de crezut, dar ciclismul este sinonim cu fericirea, sau mai bine spus, practicarea acestui sport te va face fericit. Explicatia este una simpla si se bazeaza pe 2 elemente ce se completeaza: natura si activitatea fizica. Ei bine, ciclismul imbina armonios o sesiune intensa de sport cu momentele de liniste petrecute in exteriorul agitatiei cotidiene. Rezultatul? Activitatea fizica va elibera in organism renumitele endorfine, cunoscute si ca hormonul fericirii, iar timpul petrecut in natura te ajuta sa scapi de stres, frica si emotii negative.

5.       Vei ocroti mediul inconjurator

Cum am mentionat anterior, mersul cu bicicleta va deveni treptat un mod de viata. Daca la inceput, sesiunile de ciclism vor fi rare, in timp,  vei alege bicicleta ca mijoloc de transport chiar si in rutina cotidiana. De la deplasarea spre locul de munca, pana la plimbarile spre market, vei pedala oricand vei dori sa te deplasezi. Iar acest fapt iti va face un bine atat tie pentru ca vei evita traficul infernal, cat si planetei. Stim cu totii efectele negative ale poluarii produse de masini ce se rasfrang asupra planetei zi de zi. Ei bine,  bicicleta este un mijloc de transport eco-friendly deoarece nu polueaza absolut deloc, nici macar fonic.

Asadar, mersul pe bicicleta este o alternativa buna pentru sanatate, mediu inconjurator, silueta si liniste spirtuala.

Daca esti in cautarea unui simbol pentru acest sport, iti recomandam figurinele de la Trofeez. Elegante si inedite, acestea pot fi cadoul perfect pentru tine sau cineva drag. Le gasesti aici. Trofee pentru ciclism

Premii si cadouri inedite. Trofeele din rasina

Cadouri personalizate pentru aniversari

Cinci modele de trofee din sticla pentru evenimentul tau

Esti gata sa iti personalizezi trofeul?

Suna acum Mergi catre magazin
Istoria unei mingi de fotbal

Istoria unei mingi de fotbal

De-a lungul timpului oamenii au cautat diverse activitati pentru a se distra, printre care si lovirea unor obiecte sferice. Chiar daca pare greu de crezut, fotbalul are o istorie de peste 3000 de ani, sau mai bine spus activitati similare cu sportul pe care il cunoastem noi astazi.

Primele mingi de fotbal din lume

Primele informatii despre jocul oamenilor cu mingea dateaza din secolul al III lea, inainte de Hristos, cand stramosii nostri din China Antica au folosit pungi confectionate din piele de animal umplute cu pene sau lana. In schimb, mingea vechilor romani era mica si grea. De ce? Ei bine, aceasta era umpluta cu nisip, pe cand aztecii mexicani foloseau o piatra invelita intr-un material cauciucat.

Ulerior, in perioada Medievala, fotbabul a devenit un sport popular, iar atentia asupra obiectului sferic s-a accentuat. Astfel, mingea era construita din sacul vitelin al animalelor, in special al porcilor. Principalele probleme al acestui obiect erau sensibilitatea accentuata si forma neregulata. De aceea, „mingea” a fost invelita in piele.

Inventatorii mingii de fotbal, obiectul cunoscut astazi

In secolul XIX fotbalul devenise un sport profesionist si raspandit in lume, iar in anul 1855 a fost inventata mingea cunoscuta in prezent. Cine este inventatorul? Britanicul Charles Goodyear este raspunzator pentru aceasta evolutie importanta in lumea fotbalului. Acesta a decoperit o noua metoda de a trata cauciucul. Astfel, a creat o minge de cauciuc printr-un procedeu denumit cunoscut si in ziua de astazi cu numele de vulcanizare.

In schimb, Richard Lyndon a imbunatatit calitatea sferei cu ajutorul camerei de cauciuc pentru minge, care avea atasata o supapa prin care a pompat aer. Această invenție a lui Lyndon a primit o medalie la expoziția de la Londra.

Din acel moment a inceput productia in serie a mingilor de fotbal. Primele companii ce au produs acest produs au fost Mitrele și Thomlinson din Glasgow.

In anul 1872 s-au stabilit dimensiunile standard pentru mingea de fotbal. Conform regulilor, acestea sunt: volum de 27-28 inch (68,6 cm-71,7 cm), cu o greutate de 368-425 g. In 1937, greutatea mingii oficiala a fost de la 410 pana la 450 grame.

Mingea de fotbal in secolul XX

Secolul XX este cunoscut pentru inventii si inovatii, iar mingea de fotbal nu face exceptie de la aceasta tendinta. De aceea, calitatea acestor produse a fost imbunatatita. De exemplu, a fost perfectionate calitatea camerei pentru a rezista la presiuni puternice. Evolutia ulterioara a mingii se incadreaza in perioada celui de-al doilea razboi mondial. Intre camera si anvelopa s-a adăugat un tampon de materie densa. O astfel de îmbunatatire a ajutat mingea sa-si pastreze mai bine forma.

O perioadă foarte lungă de timp, mingile de piele au dominat terenurile de fotbal și abia în anii 80, materialele sinteticie au înlocuit complet pielea.

Mingea de fotbal in prezent

In prezent, mingea de fotbal a devenit un simbol al sportului. Aceasta este imbunatatita zi de zi prin tehnologii si materiale, iar obiectivul de a crea mingea de fotbal perfecta este in continuare valabil pentru ca jocul sa ofere o experienta placuta fotbalistilor.

Pretul acestui produs este unul divers, astfel incat orice persoana pasionata de fotbal sa poata achizitiona o minge de fotbal fara probleme.

Daca in jurul tau se afla un fotbalist in devenire sau pur si simplu este doar un fan impatimit al acestui sport, ii poti oferi un trofeu personalizat. Alege modelele in care mingea de fotbal este vedeta si ofera-l la o ocazie speciala. Le gasesti aici.

Premii si cadouri inedite. Trofeele din rasina

Cadouri personalizate pentru aniversari

Cinci modele de trofee din sticla pentru evenimentul tau

Trofee pentru fotbal

Esti gata sa iti personalizezi trofeul?

Suna acum Mergi catre magazin
Ce sport sa aleg?

Ce sport sa aleg?

Daca practici cu regularitate un sport, cu siguranta te bucuri de nenumaratele beneficii aduse de aceasta activitate. De la o stare continua de bine, pana la o silueta armonioasa, avantajele exercitiilor fizice sunt incontestabile. Dar daca faci parte din categoria ce regaseste sportul doar pe lista de obiective viitoare, trebuie sa tii cont de cateva detalii importante. Alege trofee personalizate de la Trofeez Shop.

In primul rand, nu toata lumea poate sa joace baschet sau sa practice pilates. De aceea, este important sa iti alegi activitatea fizica in functie de nevoi, asteptari, rutina zilnica si nivelul de energie. In plus, trebuie sa ai in vedere inaltime, numar de kilograme si stilul de viata pe care il ai. Medalii personalizate de la trofez shop.

In al doilea rand, este important sa alegi un sport ce se potriveste perfect personalitatii tale. 

Suntem diferiti, iar activitatea aleasa trebuie sa ne completeze, nicidecum sa ne incurce viata de zi cu zi. Iti prezentam cateva idei in care speram sa te regasesti.

Daca esti mereu stresat

Ai nevoie de un sport ce sa te relaxeze. Iti recomandam o varianta ce are apa ca loc de desfasurare, cum ar fi inotul sau gimnastica in bazin. De ce? Ei bine, este o metoda eficienta prin care se echilibreaza atat mintea, cat si corpul. In momentul in care te afli in apa, mintea noastra se desprinde total de griji, apasari si presiune.

Daca esti nervos

Ți se potrivesc cu siguranta artele martiale. Acest sport imbina armonios puterea de concentrare si luptele.In plus, in timpul unui antrenament trebuie sa tii cont de disciplina si conduita aparte ce se impun. Artele martiale impun un stil de viata dominat de echilibru și corectitudine. Se recomanda in special adolescentilor cu probleme comportamentale.

Daca esti ambitios

Yoga este pentru tine! De ce? Ei bine, chiar daca sa fii ambitios este cu certitudine o calitate, efectele secundare sunt stresul si suprasolicitarea. Cand vrei sa fii perfectionist, ajungi sa depui mult efort chiar si pentru sarcinile minore. Asadar, yoga este solutia perfecta care inlatura tensiunea acumulata peste zi. Cu ajutorul acestui sport „minune”, corpul se relaxeaza, iar musculatura se destinde.

Daca esti sedentar

Poti alege plimbarile cu bicicleta. De cate ori te-ai apucat de sport si ai renuntat dupa doua-trei zile? Stim cat de greu este sa faci o schimbare majora in viata ta. De aceea, iti recomandam sa alegi un sport ce sa te motiveze sa continui. Plimbarile cu bicicleta sunt o varianta ce pot creste treptat in intensitate. Astfel, poti incepe de la un obiectiv realizabil, iar pe parcurs sa cresti distanta ce trebuie parcursa sau traseul.

Daca ai o fire activa

Ti se potrivesc dansul ritmic, antrenamentele de aerobic sau orice sport practicat in sala de fitness. Iti place sa fii mereu in miscare, iar odihna este un cuvant ce lipseste cu desavarsire din vocabularul tau. Ei bine, faci parte dintr-o categorie rara de persoane. Iti recomandam sa alegi un instructor ce sa te coordoneze. Acesta iti va alcatui un program in functie de nevoiile tale. Astfel, iti vei consuma energia, te vei mentine in forma si vei dormi linistit seara de seara.

Daca esti dezorganizat

Tai chi este sportul potrivit pentru tine. Acest tip de antrenament este alcatuit din miscari ritmice si bine coordonate. Astfel, vei reusi sa te concentrezi, dar si sa te relaxezi in acelasi timp. Rezultatul? Stresul acumulat peste zi va disparea si iti vei redescoperi pacea interiora. In plus, vei invata treptat sa iti organizezi activitatile de zi cu zi.

Sportul este o activitate recomandata tuturor. Chiar daca la inceput pare imposibil de mentinut o rutina, important este sa gasesti motivatie, putere si o activitate fizica ce sa ti se potriveasca.Alegerile reusite transforma orice obiectiv in realizare! 

Premii si cadouri inedite. Trofeele din rasina

Cadouri personalizate pentru aniversari

Cinci modele de trofee din sticla pentru evenimentul tau

Esti gata sa iti personalizezi trofeul?

Suna acum Mergi catre magazin

Istoria trofeului Palme D’Or

Cine spune ca actoria este o meserie usoara, in mod cert nu cunoaste eforturile si sacrificiile ce trebuie facute pentru un rol. De cele mai multe ori fiecare personaj este masluit cu ajutorul schimbarilor fizice, zile de repetitii si dedicare totala. Nu de putine ori actorii au fost nevoiti sa se tunda, sa invete diferite tehnici si meserii, sa se ingrase sau sa slabeasca intr-un timp record.

De-a lungul timpului au fost organizate diverse festivaluri nationale si internationale ce incununeaza eforturile actorilor. Festivalul de la Venetia decerneaza Leul de Aur, Festivalul de la Berlin acorda Ursul de Aur, iar Cannes ofera Frunza de Palmier de Aur (Palme D’Or) . Recomandare de la Trofez Shop trofee din sticla.

Ce este Palme D’Or?

Precum ii este si numele, Palme D’Or este o frunza de palmier aurie amplasata pe un piedestal de cristal. De ce frunza este de palmier? Deoarece este simbolul orasului, fiind inscriptionata pe blazonul oficial. Trofeul ce se aseamana cu o brosa este realizat din 118 grame de aur de 18 carate. Cristalul ce are rol de soclu isi are originea intr-un minereu din desertul Atacama.

In final, trofeul ajunge la o greutate de 1,4 kilograme, are o inaltime de 13,5 centimetri si o latime de 9 centimetri, fiind fabricat la Geneva in Elvetia.

Primul trofeu Palme D’Or

Desi pare de necrezut, trofeul Palme D’Or a fost oferit abia din anul 1955. Inainte de acest an, castigatorii primeau „marele premiu al Festivalului International de Film de la Cannes”, sub forma unei diplome si a unui trofeu realizat de un artist contemporan in voga.

Primul trofeu Palme D’or a fost fixat pe sculptura de teracota. Acesta i-a revenit Lui Delbert Mann pentru filmul „Marty”. Desi, intre timp acesta a  „disparut”, anul 1975 readuce definitiv trofeul Palme D’Or, iar in 1980 acesta devine simbolul oficial al festivalului.

De-a lungul timpului, forma frunzei de palmier a suferit mici modificari. In prezent, modelul este acelasi din anul 1997 si a fost realizat de catre Caroline Scheufele, copresedinte al casei elvetiene Chopard. De altfel, Casa Chopard a devenit din 1998, partener oficial al festivalului si ofera in fiecare an trofeul Palme D’Or.

Detalii nestiute despre Palme D’Or

Casa elvetiana Chopard realizeaza anual 2 astfel de trofee pentru cazul in care exista 2 premianti ai festivalului aflati la egalitate. In plus, sunt realizate alte 5 trofee mai mici destinate premiilor de interpretare feminina si masculina. Un trofeu onorific este, de asemenea, atribuit in anumiti ani.

Palme D’Or este oferit intr-o cutie albastra si calatoreste din Elvetia pana la Cannes sub paza stricta. De ce? Deoarece hotii de bijuterii au dat numeroase spargeri  in timpul festivalului.

Desi, pretiosul trofeu a fost ferit de astfel de evenimente nefaste, anul 2000 a marcat o intamplare total neobisnuita. Lars Von Trier, premiat pentru filmul „Dansand cu noaptea” a ridicat trofeul deasupra capului pentru a marca momentul unic. Numai ca, acesta a scapat pretiosul obiect. Norocul a fost dat de grosimea trofeului, rezultatul fiind unul satisfacator, iar trofeul a ramas intact.

In anul 2017, cand s-au aniversat 70 de ani de Festival la Cannes, trofeul Palme D’or a capatat un aspect diferit. Acesta a fost incrustat cu nu mai putin de 167 de diamante.

Palme D’Or este un trofeu ravnit de toti cinestii din lume. Acesta semnifica apogeul carierei, rasplata sacrificiilor si momentul in care timpul se opreste in loc pentru o clipa. 

Premii si cadouri inedite. Trofeele din rasina

Cadouri personalizate pentru aniversari

Cinci modele de trofee din sticla pentru evenimentul tau

Esti gata sa iti personalizezi trofeul?

Suna acum Mergi catre magazin

Andreea Raducan, o adevarata campioana

Andreea Raducan este o gimnasta de talie mondiala ce in prezent s-a retras din activitate. Chiar daca a excelat in acest domeniu, tanara a jonglat intre mai multe profesii: comentator sportiv, jurnalist si scriitor.

Raducan a pasit in sala de gimnastica la doar 4 ani jumatate in orasul natal Barlad. Aceasta si-a facut debutul pe plan international un an mai tarziu, in anul 1998, la Campionatele Europene de Juniori in Belgia. A obtinut locul 4 la individual compus.

Cu timpul, Andreea Raducan a devenit multiplu medaliata cu aur și argint la campionatele mondiale de gimnastică artistica. Recomandarea Trofez-Shop diplome personalalizate.

Jocurile Olimpice Sydney 2000

Andreea Raducan a fost membra echipei de gimnastica a Romaniei la Olimipiada de la Sydney cu care, de altfel, a castigat medalia de aur pe echipe. In plus, aceasta s-a calificat in finalele individuale de sol si sarituri si individual compus.

Finala de individual compus a fost marcata de o greseala uriasa din partea organizatorilor. Capra pentru sarituri a fost fixata cu cativa centimetri mai jos fata de cat era normal. Astfel, mai multe sportive s-au accidentat in timpul repetitiilor si al concursului. Cu toate acestea, Andreea a executat exercitiul inainte ca eroarea sa fie descoperita si corectata. Totusi, ea a refuzat sa repete saritura si a continuat cu prestatii excelente la barna si sol. La sfarsitul competitiei Andreea Raducan a obtinut medalia de aur, urmata fiind de alte doua romance: Simona Amanar si Maria Olaru.

Totusi, dupa finalizarea concursului, Comitetul Olimpic International a anuntat ca Raducan a fost testata pozitiv pentru o substanta interzisa la acea vreme, si anume pseudoefedrină. Aceasta a fost eliminata din concurs , iar medalia de aur i-a revenit Simonei Amanar, medalia de argint a fost a Mariei Olaru, iar medalia de bronz i-a revenit  lui Liu Xuan, o gimnasta din China.

O investigatie amanuntita a scos la iveala faptul ca substanta a provenit de la doua pilule de Nurofen prescrise de medicul echipei. Doctorul a fost gasit vinovat pentru neglijenta, iar decizia descalificarii Andreei a fost atacata la Curtea de Arbitraj Sportiv. Desi s-a stabilit ca substanta interzisa nu a fost folosita pentu a avantaja performantele gimnastei, medalia nu i-a fost returnata niciodata.

Colegele sale, Simona Amanar si Maria Olaru au declarat deschis ca medalia de aur ii apartine de drept Andreei si au vrut sa refuze medaliile in semn de prostest. Cu toate acestea, le-au acceptat pentru a nu afecta imaginea Romaniei pe plan international.

Viata dupa Jocurile Olimpice Sydney 2000

Dupa olimpiada Andreea Raducan nu s-a lasat invinsa. Aceasta a continuat sa se antreneze cu echipa si odata cu retragerea anumitor colege, a devenit veterana echipei. In anul 2001 a obtinut medalia de aur pe echipe, dar si locul 1 la probele individuale, sol si barna si locul 3 la individual compus.

Dupa cariera extraordinara ca gimnasta, Andreea Raducan a devenit comentator sportiv, jurnalist si autor. Aceasta a publicat in anul 2010 prima editie a cartii autobiografice „Reversul medaliei”.

In anul 2017 aceasta a devenit presedintele Federatiei Romane de Gimnastica, dar a demisionat in anul 2019.

Andreea Raducan va ramane cu siguranta un nume important pentru gimnastica Romaniei ce a adus tarii noastre pe langa medalii, ideea ca avem oameni cu care sa ne mandrim. Aceasta face parte cu siguranta din randul campionilor: a continuat sa lupte si a depasit cea mai mare piedica: pierderea pe nedrept a unei medalii de aur.

Premii si cadouri inedite. Trofeele din rasina

Cadouri personalizate pentru aniversari

Cinci modele de trofee din sticla pentru evenimentul tau

Esti gata sa iti personalizezi trofeul?

Suna acum Mergi catre magazin
Diploma personalizata – un cadou inedit

Diploma personalizata – un cadou inedit

Iti amintesti de diplomele primite la scoala? Analizai minute intregi fiecare litera inscriptionata pe foaia colorata primita drept premiu si o aratai oricui iti iesea in cale.

Credem ca o astfel de bucurie nu are varsta. De aceea ne-am gandit sa iti propunem cateva ocazii potrivite cand o diploma personalizata este cadoul perfect.

Aniversare casatorie

Daca se apropie cu pasi repezi aniversarea unor persoane importante din viata ta, probabil cauti un cadou potrivit. Stim că un astfel de eveniment poate da mari batai de cap. Sa alegi un cadou pentru ea, un obiect util „pentru casa” sau un cadou simbolic pentru amandoi? Dacă te-ai încurcat în liste cu variante, îți propunem un cadou simplu și de efect. O diplomă personalizată este un lucru ce inglobeaza recunostinta, admiratia si felicitarile pentru o astfel de aniversare. Fericitul cuplu va avea un obiect cu o valoare sentimentala ce va purta semnatura acestui eveniment fericit.

Sfârșitul carierei- ieșire la pensie

Când un coleg ajunge la varsta la care iese la pensie, are nevoie de un cadou cu adevărat special. Știm cât de importanți sunt angajații pentru orice firmă, cu precadere cei au adunat ani intregi de munca intr-un domeniu. De aceea, o diploma personalizata va incununa perioada in care un om  a depus efort, timp si grija pentru a ajuta o companie sa progreseze. Ultima zi cu echipa, ultimile clipe petrecute intr-un mediu ce a devenit o a doua casa trebuie sarbatorite cum se cuvine. Pe langa tort si vin spumant, alege o diploma personalizata ce sa poarte toate multumirile, urarile si emotiile din partea intregului colectiv.

Zi de naștere

Daca se apropie ziua celui mai bun prieten si crezi ca de-a lungul anilor i-ai oferit toate cadourile posibile, ai ratat o varianta. O diploma personalizata va fi cu siguranta un cadou inedit ce il va surpinde. Fie că „il premiezi” pentru ceva anume (cel mai bun prieten, cel mai bun cantaret etc.), fie ca alegi sa inscriptionezi diploma cu varsta sarbatoritului, totul este posibil. Orice diploma din cadrul magazinului nostru online poate fi personalizata in functie de orice cerinta. Transforma un cadou obisnuit intr-un cadou unic!

Cadou de nunta

Stim cu totii ca ziua in care te casatoresti este una din cele mai importante zile din viata. Daca vrei sa ii oferi partenerului un cadou simbolic sau esti invitat la un astfel de eveniment, diploma personalizata este cadoul perfect. Ca un simbol al momentului, aceasta va purta cu grija amintiri si clipe din ziua cea mare. In plus, diplomele personalizate pot fi un cadou pentru parinti, nasi, socri sau pot fi oferite drept marturii.

Daca pana acum credeai ca diplomele personalizate sunt simbolul evenimentelor formale, speram ca ti-am schimbat parerea.  Chiar daca acestea sunt oferite de cele mai multe ori la conferinte, workshopuri sau intalniri de afaceri, exemplele de mai sus se adauga pe lista.

O diploma personalizata este un cadou versatil ce se poate mula in cadrul oricarui eveniment. Suntem siguri ca lista poate continua. In plus, am adaugat modele noi si le gasesti aici: https://trofez-shop.ro/product-category/diplome-personalizate/.

Diploma personalizata – un cadou inedit

Iti amintesti de diplomele primite la scoala? Analizai minute intregi fiecare litera inscriptionata pe foaia colorata primita drept premiu si o aratai oricui iti iesea in cale.

Credem ca o astfel de bucurie nu are varsta. De aceea ne-am gandit sa iti propunem cateva ocazii potrivite cand o diploma personalizata este cadoul perfect.

Aniversare casatorie

Daca se apropie cu pasi repezi aniversarea unor persoane importante din viata ta, probabil cauti un cadou potrivit. Stim că un astfel de eveniment poate da mari batai de cap. Sa alegi un cadou pentru ea, un obiect util „pentru casa” sau un cadou simbolic pentru amandoi? Dacă te-ai încurcat în liste cu variante, îți propunem un cadou simplu și de efect. O diplomă personalizată este un lucru ce inglobeaza recunostinta, admiratia si felicitarile pentru o astfel de aniversare. Fericitul cuplu va avea un obiect cu o valoare sentimentala ce va purta semnatura acestui eveniment fericit.

Sfârșitul carierei- ieșire la pensie

Când un coleg ajunge la varsta la care iese la pensie, are nevoie de un cadou cu adevărat special. Știm cât de importanți sunt angajații pentru orice firmă, cu precadere cei au adunat ani intregi de munca intr-un domeniu. De aceea, o diploma personalizata va incununa perioada in care un om  a depus efort, timp si grija pentru a ajuta o companie sa progreseze. Ultima zi cu echipa, ultimile clipe petrecute intr-un mediu ce a devenit o a doua casa trebuie sarbatorite cum se cuvine. Pe langa tort si vin spumant, alege o diploma personalizata ce sa poarte TOATE multumirile, urarile si emotiile din partea intregului colectiv.

Zi de naștere

Daca se apropie ziua celui mai bun prieten si crezi ca de-a lungul anilor i-ai oferit toate cadourile posibile, ai ratat o varianta. O diploma personalizata va fi cu siguranta un cadou inedit ce il va surpinde. Fie că „il premiezi” pentru ceva anume (cel mai bun prieten, cel mai bun cantaret etc.), fie ca alegi sa inscriptionezi diploma cu varsta sarbatoritului, totul este posibil. Orice diploma din cadrul magazinului nostru online poate fi personalizata in functie de orice cerinta. Transforma un cadou obisnuit intr-un cadou unic!

Cadou de nunta 

Stim cu totii ca ziua in care te casatoresti este una din cele mai importante zile din viata. Daca vrei sa ii oferi partenerului un cadou simbolic sau esti invitat la un astfel de eveniment, diploma personalizata este cadoul perfect. Ca un simbol al momentului, aceasta va purta cu grija amintiri si clipe din ziua cea mare. In plus, diplomele personalizate pot fi un cadou pentru parinti, nasi, socri sau pot fi oferite drept marturii. 

Daca pana acum credeai ca diplomele personalizate sunt simbolul evenimentelor formale, speram ca ti-am schimbat parerea.  Chiar daca acestea sunt oferite de cele mai multe ori la conferinte, workshopuri sau intalniri de afaceri, exemplele de mai sus se adauga pe lista. 

O diploma personalizata este un cadou versatil ce se poate mula in cadrul oricarui eveniment. Suntem siguri ca lista poate continua. In plus, am adaugat modele noi si le gasesti aici: diplome personalizate.

Premii si cadouri inedite. Trofeele din rasina

Cadouri personalizate pentru aniversari

Cinci modele de trofee din sticla pentru evenimentul tau

Esti gata sa iti personalizezi trofeul?

Suna acum Mergi catre magazin
Medalia – simbolul celor victoriosi

Medalia – simbolul celor victoriosi

Cu siguranta traditia oferirii medaliilor in cadrul competitiilot sportive iti este cunoscuta. Semn al victoriei sau comemorarii, medaliile sunt oferite inca din timpuri stravechi. Confectionate din aur, argint, bronz, sau alte materiale, medaliile au rolul de a sublinia un eveniment important. Cine a fost cel care a inventat medalia si cu ce scop? Cine a fost primul roman care a primit prima medalie de aur la Olimpiada, si pentru ce anume? Trofeez doreste sa iti raspunda la toate aceste intrebari, si nu numai. Te invitam sa citesti in continuare articolul nostru despre medalii si istoria lor. Medalii personalizate

Istoria medaliilor

In primul rand, o medalie este un mic obiect, in general de forma circulara, un disc, confectionat din diverse metale, pe suprafata caruia este imprimat un anumit design sau model. O medalie poate fi oferita ca premiu in competitiile sportive, culturale sau stiintifice, sau poate avea un scop comemorativ. In general o medalie vine insotita de o panglica, pentru a putea fi purtata in jurul gatului sau un anumit sistem de prindere, pentru a putea fi agatata de haine.

Studiul medaliilor se incadreaza in medalistica, o ramura a numismaticii, adica stiinta care se ocupa cu studiul monedelor, de la provenienta lor, pana la tipul de material sau legendele din spate.

Izvoarele istorice amintesc pentru prima data de oferirea unei medalii din scrierile istoricului Titus Flavius Josephus, in secolul al patrulea, inainte de Hristos. Acesta il mentioneaza pe Regele Alexandru cel Mare, din Grecia Antica, care a oferit unui preot, drept recompensa de onoare „un nasture din aur, care se ofera in mod traditional oamenilor regelui”. Imparatii romani obisnuiau sa ofere medalii, atat cu scop militar, cat si cu scop politic, care aveau forma unor monede de dimensiuni mari, fabricate, in general, din aur sau argint. Acestea erau purtate de ambele sexe, ca bijuterii sau ornamenete vestimentare.

Unde se ofera medaliile personalizate

Medaliile sunt oferite cel mai des in domeniul sportiv, ca de exemplu in:

  • Jocurile Olimpice
  • Campionatele Mondial
  • Capionatele Europene
  • Campionatele Nationale

Medaliile Olimpice

Initial, in cadrul Jocurilor Olimpice, care se desfasoara inca din anul 776 inainte de Hristos, nu se ofereau medalii castigatorilor, ci coronite din lauri, sau din ramuri de maslin. Dupa reluarea acestui tip de eveniment, in Atena, in anul 1896, cei care castigau erau recompensati cu frunze de maslin si medalii din argint. Primul campion olimpic modern, care a fost rasplatit cu un astfel de premiu a fost James B. Conolly, din Massachusetts.

Prima participare la Jocurile Olimpice, a Romaniei, a avut loc in anul 1900, dar abia in anul 1924 a reusit sa castige prima medalie olimpica din istorie, la Olimpiada din Paris. Echipa de rugby a Romaniei a iesit pe locul III, dupa SUA si Franta.

Prima medalie de aur a fost castigata de Iosif Sirbu, in anul 1952, la Jocurile Olimpice de la Helsinki, la proba pistol viteza. Romania are in palmares un numar de 89 medalii de aur, 95 medalii de argint si 123 medalii de bronz.

Medaliile personalizate raman un simbol al victoriei pana in prezent, putand fi oferite cu orice prilej. Daca vrei sa rasplatesti o persoana pentru eforturile depuse, sau pentru un castig, Trofeez iti pune la dispozitie o gama extrem de variata de modele, din care poti alege. Ba mai mult, acum ai la dispozitie serviciul de personalizare trofee, care iti permite sa dai frau liber imaginatiei, si sa creezi o medalie unica. Intra chiar acum pe site si arunca o privire!

Esti gata sa iti personalizezi trofeul?

Suna acum Mergi catre magazin

Ghita Muresan – colosul baschetului international

Un sport extrem de cunoscut la nivel mondial, baschetul a dat de-a lungul timpului unele dintre cele mai cunoscute nume din sportul international. Chiar daca nu esti fan al sportului, stii deja ca jocul implica doua echipe, si aruncarea unei mingi printr-un cerc suspendat, cu scopul obtinerii punctelor. Desi nu este tocmai sportul nostru national, exista un nume sonor in istoria jucatorilor de baschet, care provine de pe meleaguri romanesti, si anume Ghita Muresan. In articolul de astazi, Trofeez iti prezinta povestea colosului baschetului international, Ghita Muresan.

Inceputul carierei

Gheorghe Dumitru Muresan, s-a nascut pe 14 februarie 1971, in Tritenii de Jos, judetul Cluj. Acesta are o inaltime de 2,31 metri, desi parintii lui au inaltimi normale, din cauza unei afectiuni ale hipofizei, si anume gigantismul. Este stabilit de 10 ani in Washington, SUA, alaturi de sotia sa, si de cei doi fii, Victor si George.

La varsta copilariei era pasionat de fotbal, desi, a recunoscut mai tarziu, ca nu era deloc priceput la acest sport. Activitatea in baschetul competitiv si-a inceput-o in 1992, la Universitatea Cluj. A inceput sa joace baschet profesionist in Liga Franceza, in clubul de baschet Pau-Orthez, in sezonul dintre anii 1992-1993, fiind extrem de apreciat, inca de la bun inceput.

Activitate

Ghita Muresan este al doilea in clasamentul celor mai inalti jucatori din NBA, dupa americanul Manute Bol. Cei doi impart aceeasi inaltime, dar Manute avea o greutate mai mica decat cea a lui Muresan, adica 143 kilograme. Pe parcursul celor sapte ani de activitate in cadrul NBA a adunat la activ 307 meciuri si 3020 de puncte.

A fost cooptat de catre franciza Washington Bullets, din cadrul NBA, in anul 1993, si a jucat pana in anul 2000, dezvoltand o cariera promitatoare. Cea mai buna performanta a avut loc in sezonul 1995-1996, cand a reusit sa adune un scor de 14,5 puncte pe joc.

Dupa incheierea activitatii sportive, din cauza unei accidentari, Ghita Muresan si-a incercat norocul si in actorie, jucand unul dintre personajele principale din filmul My Giant, din anul 1998. A aparut ca ventriloc in videoclipul piesei My Name Is, apartinand lui Eminem. A mai fost protagonist in cateva reclame ale brand-ului Snickers si a fost co-autor pentru doua carti despre fitness si sanatate, The Boy’s Fitness Guide si The Girl’s Fitness Guide.

Reusite

In anul 1992 a obtinut un record de 42 de puncte pentru nationala Romaniei, intr-un meci cu Suedia. A primit titlul de NBA’s Most Improved Player Award, in sezonul ’95-’96. Ultimele 31 de meciuri din activitatea sa au fost jucate la New Jersey Nets. Dupa incheierea carierei in NBA, Muresan a castigat Liga Franceza, in cadrul echipei Pau-Orthez, inainte de a se intoarce in SUA, alaturi de familie.

Pe 11 martie 2007 a jucat pentru Maryland Nighthawks, ca parte din jocul cu cei mai inalti jucatori din istoria baschetului, acesta fiind si singurul meci din cariera sa, in care nu era cel mai inalt jucator (Sun Mingming – 2,36 m).

In prezent, Gheorghe Muresan este fondatorul unei academii (2004), Giant Basketball Academy (GBA), din Ashburn, Virginia, un program dedicat initierii in tainele baschetului, pentru fetele si baietii de toate varstele. Totodata, Muresan este ambasadorul echipei Washington Wizards.

Ghita Muresan ramane in istoria baschetului, ca unul dintre cei mai inalti, si mai priceputi jucatori. Trofeez sustine performanta si sportivii din intreaga tara, cu cea mai variata gama de trofee personalizate. Ofera o medalie personalizata sau o figurina personalizata impatimitilor de baschet. Intra pe site si profita de 15% reducere la prima comanda!

Esti gata sa iti personalizezi trofeul?

Suna acum Mergi catre magazin