De ce castigarea unui premiu te face sa te simti bine

De ce castigarea unui premiu te face sa te simti bine?

Mai mult ca sigur ai avut sansa de a castiga un premiu, cel putin o data in viata. Iti amintesti sentimentul pe care l-ai avut in acel moment? Te-ai simtit extrem de bine, ai fost fericit si ai avut o atitudine pozitiva, pe care ai pastrat-o pentru ceva timp. Acel feeling pe care l-ai avut atunci cand numele tau a fost rostit, la premiere si ti-a fost inmanat trofeul este de neegalat. Totusi, te-ai intrebat vreodata de ce te-ai simtit atat de bine si cum de nimic altceva nu a putut genera aceleasi reactii? Iata, mai jos, am incercat sa gasim niste explicatii la intrebarea „De ce castigarea unui premiu te face sa te simti atat de bine?”.

Este important sa castigi?

Ni se spune adesea ca cel mai important aspect nu este castigul, ci participarea. In acelasi timp, te afli constant intr-o competitie continua, pe care societatea o genereaza: cine castiga cei mai multi bani, cine detine cele mai multe cunostinte, cine conduce cea mai buna masina? Astfel ca, de fiecare data cand reusesti sa castigi o astfel de „competitie”, creierul tau decide sa te recompenseze cu serotonina, fapt care a fost descoperit in anul 1980, conform The Biochemistry of Status and the Function of Mood States. Astfel, nu doar ca ne alegem cu un premiu, in urma castigului, dar beneficiem si de o recompensa din partea propriului nostru corp.

Cum functioneaza „castigul” pentru organism?

Specialistii din domeniu au studiat acest tipar comportamental pe animale precum maimutele. Acestia au constatat faptul ca mamiferele au inceput sa traiasca in grupuri pentru a se apara de pradatori. Astfel, atat exemplarele mai slabe, cat si cele mai puternice puteau convietui si supravietui. De aici a rezultat un creier care se compara in mod constant pe sine cu ceilalti, esecul fiind urmat de producerea de cortizol. Puterea, suprematia si castigul aduc cu sine un nivel ridicat de serotonina.

Relatia creierului cu serotonina

Conform studiilor, odata experimentata aceasta senzatie, precum cea a castigarii unei competitii, creierul se afla intr-o continua cautare de serotonina. De aceea castigarea unei competitii te va determina sa vrei mai mult si sa transformi acel trofeu intr-o suma de cupe, trofee, diplome si medalii. Noroc ca pe site-ul nostru poti gasi modele variate, personalizabile si la preturi pentru toate buzunarele.

Alege premiile potrivite

trofee personalizate
trofee personalizate

Pentru ca vrei sa faci oamenii fericiti, iti sugeram sa alegi premiile potrivite pentru acestia, din magazinul nostru online. Nu trebuie sa castigi o competitie reala pentru a beneficia de acel nivel de fericire. De exemplu, ii poti oferi celei care ti-a dat viata un trofeu pentru cea mai buna mama, desi, in mod evident nu este vorba despre nicio competitie. Trofee personalizate de la Trofez-Shop.

In concluzie, castigarea unui premiu va avea intotdeauna un efect benefic asupra psihicului nostru, fie ca vorbim despre o competitie de atletism sau reusita de a fi „cel mai bun prieten”. Ai grija sa faci oamenii din jurul tau fericiti, cu ajutorul premiilor personalizate de la Trofez-Shop!

Citeste si:

Recomandari de trofee din sticla personalizate

Top 4 beneficii ale trofeelor si medaliilor personalizate

Sugestii de premii pentru mentorul tau

Esti gata sa iti personalizezi trofeul?

Suna acum Mergi catre magazin
Sugestii de premii pentru mentorul tau

Sugestii de premii pentru mentorul tau

Cu siguranta fiecare dintre noi are sau a avut la un momentdat in viata un mentor, acea persoana de incredere, care ne-a ajutat sa devenim mai buni. Oricine poate lua rolul unui mentor, precum un parinte, un profesor sau un antrenor, importanta este dedicarea si motivatia din spatele persoanei. Simti ca a venit momentul oportun pentru a rasplati aceasta persoana extrem de importanta din viata ta? Noi suntem de parere ca oricand este un moment oportun pentru o premiere, deci suntem aici sa te ajutam cu cateva sfaturi si propuneri. Iata, mai jos, sugestii de premii pentru mentorul tau.

Trofeul in forma de stea

Daca nu ai aflat inca, steaua a devenit in multe domenii un adevarat simbol al excelentei, trofeele in forma de stea fiind deseori oferite drept multumire sau in semn de apreciere, unor persoane importante. De aceea noi credem ca ai putea sa iti rasplatesti mentorul, oferindu-i un trofeu in forma de stea, potrivit pentru orice tip de eveniment sau ocazie. Il poti personaliza cu numele si prenumele persoanei respective si chiar cu un citat sau un mesaj de multumire adresat lui sau ei. Poti opta pentru una dintre cele trei dimensiuni disponibile, in culorile auriu sau argintiu.  

Diploma personalizata

Poti crede ca o diploma nu reprezinta un dar special, care sa incununeze cu adevarat sentimentele de multumire pe care le ai fata de aceasta persoana. Noi iti vom demonstra cum diploma ar putea fi darul perfect pentru a surprinde toate acestea, cu modelul de diploma personalizata marca Trofez-Shop. Diploma vine insotita de o cutie eleganta din catifea, intr-o culoare la alegere, dintre rosu, verde sau albastru, care poate fi deasemenea personalizata, precum si diploma. Arata-ti recunostinta fata de mentorul tau intr-un mod inedit, cu acest premiu unic si special.

Trofeu pentru antrenor

Trofeu pentru antrenor

Daca mentorul tau este chiar antrenorul tau, de la echipa de fotbal in care ai jucat si vrei sa ii faci o surpriza, alaturi de ceilalti coechipieri, atunci avem propunerea perfecta pentru tine. Un trofeu cu adevarat spectaculos, trofeul personalizat din rasina, cu model de minge si jucator de fotbal. Acest trofeu nu impresioneaza doar prin design-ul incredibil si detaliile extrem de bine definite, ci si prin dimensiunile exceptionale, avand o inaltime de nici mai mult, nici mai putin, de 85 de centimetri. Suntem convinsi ca antrenorul vostru va fi foarte impresionat de darul primit.

Trofeu pentru profesor

Trofeu pentru profesor

Daca mentorul tau drag a fost si este, in continuare, un profesor, iti recomandam un trofeu cu adevarat impresionant, care atrage toate privirile cu design-ul unic si eleganta desavarsita. Vorbim aici despre un trofeu patrat din sticla, compus dintr-o combinatie de forme geometrice patrate, din sticla transparenta si sticla de culoare albastra la baza. Acest trofeu poate fi personalizat la cerere, cu logo, text, imagine sau orice altceva iti mai trece prin minte. Poti opta pentru una dintre cele trei dimensiuni disponibile, in functie de preferinte. Suntem ferm convinsi ca mentorul tau va fi impresionat si emotionat de gestul tau.

Esti in cautarea unui trofeu pentru mentorul tau? Atunci ai ajuns in locul potrivit. Arunca o privire prin magazinul nostru online si alege-l pe cel perfect!

Citește și:

Recomandari de trofee din sticla personalizate

Afla care sunt trend-urile in materie de trofee si medalii in anul 2022

Top 4 beneficii ale trofeelor si medaliilor personalizate

Esti gata sa iti personalizezi trofeul?

Suna acum Mergi catre magazin
Top 4 beneficii ale trofeelor si medaliilor personalizate

Top 4 beneficii ale trofeelor si medaliilor personalizate

Popularitatea trofeelor si a medaliilor personalizate este intr-o continua crestere in ultimii ani, fapt ce poate doar sa ne bucure. Dorinta oamenilor de a se bucura de cadouri personalizabile si accesibile a facut ca acest domeniu sa se bucure de un real succes in prezent. Un trofeu personalizat sau o medalie reprezinta un dar din suflet, cu adevarat special pentru cel caruia ii este destinat. Haide sa vedem impreuna care sunt top 3 beneficii ale trofeelor si medaliilor personalizate.

Costurile sunt reduse

Uneori, sa oferi in dar ceva personalizat, pentru o persoana speciala poate fi ceva mai costisitor. Nu si in cazul trofeelor personalizate. Costurile de personalizare sunt minime, iar faptul ca poti grava aproape orice iti trece prin minte, atat text, cat si imagine, reprezinta inca un motiv pentru care sa optezi pentru un astfel de cadou. In plus, totul se petrece extrem de rapid, iar noi ne asiguram mereu ca comanda pe care o plasezi va fi gata in cel mai scurt timp si iti va fi livrata in conditii impecabile.

Un cadou pe viata

Un cadou precum un trofeu de sticla personalizat reprezinta un dar elegant si rafinat pentru o persoana draga sau pentru o persoana importanta in viata ta. Sticla utilizata este una de calitate superioara, creata pentru a corespunde unor standarde stricte. Gravarea este una realizata prin tehnica 3D de ultima generatie, cu un finish impecabil. Astfel obtii un cadou premium care va trece cu brio testul timpului si care va impresiona profund persoana careia ii este adresat. In plus, poate reprezenta o inspiratie si pentru alti oameni care isi doresc sa ofere un astfel de dar inedit.

Poti grava aproape orice

Texte, mesaje personalizate, poezii, citate, declaratii de dragoste, initialele persoanei iubite sau poate chiar o poza cu chipul celui drag sau cu animalul de companie, toate acestea si mult mai multe pot fi gravate pe trofeul tau, in functie de preferinta. Acesta este un alt motiv si un beneficiu care sa te convinga sa optezi pentru un trofeu personalizat sau o medalie personalizata. Ca tot se apropie Valentine’s Day si Ziua Mamei, acum ai in minte o idee inedita pentru un cadou cu adevarat special.

Are o valoare sentimentala incomparabila

Un buchet de flori poate fi cu adevarat superb, doar ca acesta se va ofili in scurt timp, gest din care va ramane doar amintirea. In schimb, un trofeu personalizat reprezinta un gest special, care are o valoare sentimentala de neegalat. Iti poti surprinde astfel iubita, mama, poate chiar seful sau diriginta din scoala generala. Nu e nicio problema daca nu te simti inspirat. Te asteptam la showroom-ul Trofez-Shop din Iasi si te vom ajuta sa faci alegerea corecta. In plus, poti vedea cu ochii tai modelele disponibile de trofee si medalii si iti poti alege astfel preferatul sau preferata.

 

Ce zici, te-am convin sa cumperi un trofeu personalizat sau o medalie personalizata, pentru urmatorul cadou? Tot ce trebuie sa faci este sa intri pe site-ul nostru, sa alegi modelul dorit, sa finalizezi comanda, iar noi te vom contacta in cel mai scurt timp pentru a stabili toate detaliile.

 

Citeste si:

Recomandari de trofee din sticla personalizate

Afla care sunt trend-urile in materie de trofee si medalii in anul 2022

Cum sa iti motivezi echipa cu trofeul potrivit

Esti gata sa iti personalizezi trofeul?

Suna acum Mergi catre magazin
trofee din sticla personalizate

Recomandari de trofee din sticla personalizate

Daca ai fost pana acum alaturi de noi si blogul nostru, credem ca ai inteles cat de important este un trofeu reprezentativ pentru castigatorii unei competitii. Desi insemnatatea din spatele obiectului oferit este cea care conteaza cu adevarat, suntem de parere ca un model de trofeu bine ales poate intregi cu succes o astfel de experienta. Astazi ne dorim sa iti prezentam cateva tipuri de trofee din sticla si trofee din sticla personalizate, pe care sa le poti oferi in cadrul competitiilor.

Comanda trofee din sticla personalizate

Nu mai pierde vremea si plaseaza chiar astazi o comanda pentru un trofeu din sticla personalizat. Nu stii cum sa procedezi? Nimic mai simplu! Tot ceea ce trebuie sa faci este sa accesezi site-ul Trofez-Shop, sa treci prin toate modelele de trofee din sticla aflate pe stoc si sa iti alegi un model preferat. Mai apoi il poti adauga in cos si finaliza comanda. Noi te vom contacta in cel mai scurt timp posibil, pentru a stabili detaliile legate de personalizare, gravare si livrare. Nu uita, la prima comanda te poti bucura de 15% reducere, deci nu ai niciun motiv sa nu comanzi chiar astazi de la noi.

Trofee din sticla pentru toate buzunarele

Trofeu din sticla personalizat Trofez Shop
Trofeu din sticla personalizat Trofez Shop

Stim ca uneori bugetul nu este cel mai prietenos cu dorintele si aspiratiile noastre. Totusi, asta nu ar trebui sa ne bage bete in roate de fiecare data cand vrem sa ne indeplinim cate o dorinta. Daca visezi la un trofeu din sticla personalizat, dar nu vrei sa cheltuiesti o avere, ne-am gandit deja la toate. Trofeul din sticla M64 este un exemplu excelent de calitate si aspect de top, la un pret mai mult decat accesibil. Acesta este disponibil in trei dimensiuni, de 17,5 cm, 19 cm sau 21 cm si poate fi personalizat la cerere dupa preferinte.

Trofee din sticla cu efecte 3D

Vrei sa oferi un trofeu din sticla cu adevarat impresionant? Atunci ce parere ai despre un trofeu din sticla cu efect 3D? Trofeul din sticla cu efecte 3D W690 are un design aparte, cu taieturi unice si aspect elegant. Acesta este disponibil intr-o paleta de trei culori, adica auriu, argintiu si bronz. Dimensiunile trofeului sunt de 10 x 23 cm.

Trofee din sticla premium

Un produs unic si inedit, trofeul din sticla personalizat T027 are un design unic, in forma de diamant fatetat, care poate fi personalizat la comanda prin intermediul procedeului de gravura direct pe sticla sau imprimare UV. Daca plasezi astazi comanda, in termen de 2-10 zile lucratoare te vei bucura de produsul tau personalizat.

Trofee din sticla de lux

Trofeu din sticla personalizat Burj al Arab
Trofeu din sticla personalizat Burj al Arab

Pentru ca suntem de parere ca nu a fost atinsa inca o limita in ceea ce priveste design-ul trofeelor din sticla, iti prezentam un produs care va cuceri iremediabil toate persoanele din jur. Trofeul din sticla burj al arab, model C063 are un aspect elegant si impozant, fiind extrem de potrivit drept cadou pentru o persoana din domeniul imobiliar. Pentru un plus de eleganta, trofeul vine ambalat intr-o husa de culoare albastra.

 

Te-au cucerit deja trofeele din sticla si trofeele din sticla personalizate? Te asteptam pe site sa iti alegi preferatele!

 

Esti gata sa iti personalizezi trofeul?

Suna acum Mergi catre magazin
Afla care sunt trend-urile in materie de trofee si medalii in anul 2022

Afla care sunt trend-urile in materie de trofee si medalii in anul 2022

Moda vine si pleaca, dar noi credem ca anul acesta este unul reprezentativ pentru schimbari, fie ele in materie de vestimentatie, stil de viata, mentalitate sau obiective. Ne face o deosebita placere sa observam ca moda „sufera” schimbari si in ceea ce priveste modalitatile de premiere a castigatorilor sau a participantilor la diverse competitii, fie ele sportive, academice sau gastronomice. Ti-am starnit deja curiozitatea? Afla care sunt trend-urile in materie de trofee si medalii in anul 2022.

Ce este nou in materie de trofee?

Ce este nou in materie de trofee?
Ce este nou in materie de trofee?

Poate nu credeai ca trofeele se pot demoda, dar iata cum prezentul ne demonstreaza fix contrariul. Fireste, un trofeu deja castigat nu isi va pierde niciodata valoare si importanta sentimentala pe care le are pentru castigator. Totusi, daca doresti sa iesi in evidenta in acest an, va trebui sa alegi trofee din sticla. Daca nu stiai, trofeul reprezinta un memento, un simbol al recunoasterii meritelor unor persoane, pentru eforturile depuse si devotamentul demonstrat fata de un anumit domeniu, cum ar fi un eveniment sportiv, gastronomic sau stiintific. Daca esti in cautare de trofee din sticla, ai ajuns exact la locul potrivit. Magazinul nostru online te asteapta cu extrem de multe modele dintre care iti poti alege preferatul (sau preferatele).

Trofee personalizate

Trofee personalizate de la trofeez
Trofee personalizate de la trofez

Prezentul da tonul si anul acesta spune ca nu mai poti oferi decat trofee personalizate castigatorilor. Nu iti face griji! La Trofez-Shop am luat deja totul in calcul, in asa fel incat experienta ta sa fie una pozitiva, de la inceput si pana la sfarsit. Nu doar ca te ajutam sa gasesti trofeele perfecte pentru competitia ta, dar iti oferim si serviciul de personalizare. Daca ai optat pentru trofee din sticla, le putem grava pe soclu, cu toate detaliile necesare. Personalizarea poate fi realizata si pe suprafata din sticla, cu detalii pe care le vom stabili impreuna, dupa finalizarea comenzii, atunci cand vei fi contactat de unul dintre membrii echipei noastre.

Medalii personalizate

Medalii personalizate
Medalii personalizate

Daca esti de parere ca trofeele nu sunt potrivite cu natura evenimentului pe care il desfasori, poti oricand opta pentru medalii personalizate. Medaliile pot fi oferite unor persoane sau unor organizatii, ca o forma de recunoastere pentru diverse domenii sau activitati, precum sport, servicii militare, stiinta, cultura sau anumite titluri obtinute. Poti opta pentru medalii personalizate cu numele si prenumele castigatorului, denumirea evenimentului sau a concursului, denumirea organizatiei sau insitutiei organizatoare, cat si locul obtinut, eventual un citat potrivit in context sau un desen. Personalizarea se realizeaza prin procedeul de gravare pe suprafata medaliei, atat pe fata, cat si pe verso, atunci cand modelul medaliei permite acest lucru. Nu uita, aproape toate medaliile au nevoie de un snur sau o panglica care sa se asorteze. Fireste, poti gasi modele variate pe magazinul nostru online sau chiar in locatia noastra fizica. Panglicile pot fi personalizate la cerere, cu text, intr-o limita de caractere pe care o putem stabili impreuna.

 

Trofeele si medaliile reprezinta cheia succesului in acest an. Intra pe site-ul Trofez-Shop si descopera toate modelele disponibile. Alege preferatele si finalizeaza cu succes comanda!

Esti gata sa iti personalizezi trofeul?

Suna acum Mergi catre magazin
Cum sa iti motivezi echipa cu trofeul potrivit

Cum sa iti motivezi echipa cu trofeul potrivit

Fie ca vorbim despre locul de munca sau locul in care te antrenezi, in ambele cazuri este implicata o echipa, care are nevoie din cand in cand de un boost de motivatie pentru a continua sa exceleze in ceea ce face. Daca esti persoana responsabila de aceasta echipa, stii ca tie iti este atribuita sarcina destul de dificila de a tine membrii in priza si dornici de succes. Nu stii cum sa faci asta? Trofez Shop are cateva idei, asa ca iti vom prezenta astazi cum sa iti motivezi echipa cu trofeul potrivit. Recomandarea Trofez Shop, trofee din sticla personalizate

Ofera feedback pozitiv

Poate tinzi sa pierzi din vedere puterea pe care o are feedback-ul pozitiv asupra mintii unei persoane. Totusi, o astfel de practica poate inspira membrii echipei si ii poate motiva pentru a evolua in mod constant, impreuna cu compania. Atunci cand oamenii ating diverse teluri, ar fi bine sa iti dai efortul si sa iti exprimi recunostinta si aprecierea pentru munca depusa. Nu le spune angajatilor doar ca au facut o treaba buna, ci rezerva-ti cinci minute din timpul tau pretios sa le explici si motivele pentru care consideri ca ceea ce au prestat este bine.

Incurajeaza munca in echipa

Daca nu stiai deja, o echipa care nu lucreaza ca o echipa, nu are sanse de reusita pe termen lung. De aceea este extrem de important ca tu sa ii incurajezi, atat individual, cat si ca un tot unitar. Incurajarea si promovarea lucrului in echipa creste nivelul de productivitate, deoarece determina angajatii sa se simta mai putin stingheri si mai apropiati de task-urile atribuite lor. De aceea este important ca de fiecare data cand angajezi pe cineva sa te gandesti daca persoana respectiva se va integra bine in echipa sau nu.

Comunica cu membrii echipei

Comunicarea reprezinta cheia unei companii de succes. Comunicarea reprezinta metoda care asigura o cale usoara si eficienta de transmitere a informatiilor intre tine si angajati. Astfel poti fi mereu la curent cu modul in care se desfasoara activitatile, dar poti transmite si in mod usor informatiile catre fiecare dintre ei, le poti oferi feedback si le poti asculta opiniile.

Ofera recompense

Chiar daca le oferi lunar angajatilor tai un salariu care reprezinta contravaloarea muncii pe care acestia o depun, ar fi necesar ca, din cand in cand, sa faci un gest suplimentar, prin intermediul caruia sa iti manifesti aprecierea. Trofez Shop iti pune la dispozitie o gama larga si variata de trofee, cupe, medalii, figurine si diplome pe care le poti personaliza dupa bunul plac si pe care le poti oferi pentru cel mai bun angajat, cel mai bun coechipier si cel mai dedicat angajat. Suntem siguri ca astfel de atentii ii vor motiva pe angajati sa isi dea si mai mult interesul si ii va face sa se simta apreciati in companie.

Ai nevoie de trofee, cupe sau medalii pentru angajatii tai? Nicio grija, site-ul Trofez Shop te asteapta cu o varietate de produse. Tu doar da click, acceseaza site-ul si adauga in cos tot ce iti doresti. Recomandarea Trofez Shop, trofee din sticla personalizate

Citeste si:

Trofez Shop iti recomanda ce cadouri sa le oferi celor dragi de Sarbatori

4 motive sa le oferi angajatilor tai un trofeu personalizat

De ce sa alegi Trofez Shop pentru evenimentul tau?

Esti gata sa iti personalizezi trofeul?

Suna acum Mergi catre magazin
Trofez Shop iti recomanda ce cadouri sa le oferi celor dragi de Sarbatori

Trofez Shop iti recomanda ce cadouri sa le oferi celor dragi de Sarbatori

Hey, pe tine te-a cuprins deja febra Sarbatorilor? Ai terminat de facut cumparaturile pentru prieteni si familie sau nici macar nu te-ai apucat? Chiar daca ai impresia ca ai luat tot ce era nevoie, iti poti da seama pe ultima suta de metri ca ai uitat pe cineva. Nu este cazul sa te impacientezi, deoarece suntem aici pentru a te scoate din incurcatura. Trofez Shop iti recomanda astazi ce cadouri sa le oferi celor dragi de Sarbatori.

Medalii din metal

Medalie metal inima diametru 5 cm
Medalie metal inima diametru 5 cm

Un cadou mic, dar extrem de deosebit, o medalie poate reprezenta alegerea perfecta pentru cineva drag, de Craciun. Nu doar ca achizitia unei medalii va fi foarte prietenoasa cu bugetul tau, fiind mai mult decat convenabila, dar reprezinta si o alegere atragatoare pentru viitorul posesor. Alege un model confectionat din metal, intr-o culoare la alegere, dintre auriu, argintiu sau bronz. Aceasta are un diametru de 4 centimetri, cu o margine ornata cu simboluri in forma de frunza. In centru putem adauga la cerere o poza cu viitorul posesor sau putem grava un text la alegere. Contacteaza-ne acum, pentru a putea livra cadoul la timp pentru Craciun.  

Trofee din sticla

Suntem de parere ca trofeele din sticla sunt printre cele mai elegante forme de apreciere pe care le poti oferi cuiva drag. O alegere inteleapta, care denota eleganta si rafinament, nu ai cum sa dai gres cu un trofeu din sticla. Il poti oferi ca simbol al recunostintei tale, drept multumire sau apreciere. Noi iti propunem astazi un trofeu din sticla model maini. Acesta este extrem de potrivit pentru evenimente corporate, beauty, premierea partenerilor de afaceri, a angajatilor sau drept cadou inedit. Modelul vine insotit si de o cutie de culoare neagra. Poate fi personalizat la cerere, prin gravura UV.

Diploma personalizata cu suport

Vrei ca o persoana draga sa isi aminteasca pentru totdeauna cadoul pe care i l-ai oferit cu ocazia sarbatorilor de iarna? Atunci iti recomandam sa ii oferi un dar ceva mai neobisnuit, dar care va avea exact efectul scontat. Vorbim aici despre o diploma cu suport, confectionata dintr-o combinatie de palstic si lemn, in nuante elegante de maro roscat si auriu. Acesteia i se poate atasa o poza sau poate fi gravata si personalizata la cerere, cu mesajul dorit. Dureaza intre 2 si 10 zile pentru a putea finaliza si livra comanda catre tine, deci nu pierde vremea si cumpara din timp.

Trofeu stea argint

trofeu-stea-argint-trofez-shop
Trofeu stea argint din plastic dur

Avem cadoul perfect pentru sportivul familiei si acela este un trofeu din plastic dur, in forma de stea. Acesta este disponibil in trei dimensiuni, de 25, 27 sau 30 de centimetri. Dupa cum te-am obisnuit, fiecare model poate fi personalizat la cerere, cu detalii despre nume, competitie sau sportul dorit. Ai noroc, il poti gasi chiar acum pe site la pretul de doar 42 de lei, deci nu astepta pana se epuizeaza stocurile!

 

Ce zici, incepi o sesiune de shopping pentru Craciun? Suntem mereu aici, cu modele de trofee, diplome, cupe, figurine sau medalii, pentru toti invingatorii!

Esti gata sa iti personalizezi trofeul?

Suna acum Mergi catre magazin
De ce sa alegi Trofez Shop pentru evenimentul tau?

De ce sa alegi Trofez Shop pentru evenimentul tau?

Organizezi un eveniment sportiv si ai nevoie de premii pentru toti castigatorii. Ai consultat deja cateva ofertele ale unor site-uri din domeniu, dar nu stii pe care sa o alegi. Sau poate ca se apropie sfarsitul anului si iti doresti sa oferi fiecarui angajat cate o diploma de merit sau o figurina care sa incununeze munca depusa in timpul anului, la firma. In orice caz, ai nevoie de un furnizor de incredere, care sa iti ofere produse de calitate, la preturi accesibile. Da-ne voie sa iti oferim cateva motive, despre de ce sa alegi Trofez Shop pentru evenimentul tau. Trofee din sticla personalizate

trofee-personalizate-trofeez-shop

Gama larga de produse

Daca nu stii ce sa alegi, atunci Trofez Shop iti usureaza munca. Pe site-ul nostru poti gasi diverse categorii de trofee, medalii, diplome, cupe, figurine sau panglici dintre care poti alege. Plastic, sticla sau metal. Peste 1500 de modele de produse.

Preturi ofertante

reducere-la-prima-comanda

Stim ca esti atras in primul rand de calitate si varietate, dar mai stim si faptul ca pretul joaca un rol important in luarea deciziei finale. De aceea, la Trofez Shop ai ocazia sa gasesti premii si cadouri la preturi competitive, mult mai mici decat cele ale concurentei. In plus, ai parte de reducere la prima comanda si multe oferte, pe tot parcursul anului.

Livrare rapida

Daca evenimentul tau are loc maine, iar tu plasezi astazi comanda pentru un anumit numar de trofee, noi ne vom asigura ca le livram la timp, pentru ca tu si premiantii sa fiti multumiti. Livram in orice parte a tarii, in cel mai scurt timp cu putinta. Totusi, am aprecia daca ne-ai anunta din timp, in cazul in care este vorba despre o comanda mai mare, care necesita si personalizare.

Personalizam la cerere

Nu doar ca iti punem la dispozitie trofeele sau medaliile dorite, dar le si personalizam, la cerere, dupa cum iti doresti. Putem grava numele si prenumele castigatorului, locul, institutia care organizeaza evenimentul, denumirea evenimentului sau chiar un citat. In functie de modelul ales, putem personaliza si fata verso.

Comunicare eficienta

Este posibil sa ai in minte o idee pe care nu stii cum sa o transpui in realitate. Nicio grija, la Trofez Shop noi iti intelegem exact dorintele, si facem tot posibilul pentru a le transforma in ceva concret. Poti comunica cu noi atat prin e-mail sau la telefon, iar noi iti vom raspunde cat mai rapid la toate intrebarile si iti vom oferi toate detaliile de care ai nevoie.

Oferim calitate

Nu ne place sa ne laudam fara rost, asa ca sustinem faptul ca produsele noastre sunt de calitate si iti livram exact ceea ce ai comandat. Acest aspect poate fi confirmat de sutele de clienti multumiti pe care le-am avut pana in prezent. Trofee din sticla personalizate

Vrei sa te convingi de unul singur ca Trofez Shop merita? Intra pe site, alege-ti modelul dorit de trofeu, diploma sau medalie si plaseaza o comanda. Te vom contacta in cel mai scurt timp pentru confirmare, apoi iti vom livra coletul chiar la usa, cat ai clipi. Nu ezita sa ne lasi un review in urma verificarii si sa ne recomanzi si altora. 

Esti gata sa iti personalizezi trofeul?

Suna acum Mergi catre magazin
Vezi ce ti-am pregatit de Black Friday la Trofez Shop

Vezi ce ti-am pregatit de Black Friday la Trofez Shop

Stim ca si anul acesta, la fel ca in fiecare an, abia asteptai ca brand-urile tale preferate sa afiseze ofertele cu ocazia Black Friday. Iti stabilesti un buget cu cateva luni inainte, faci calculele si te pregatesti pentru a face noi achizitii, pentru tine, pentru casa sau pentru familie. Pentru ca stim cat de mult conteaza pentru tine, noi, cei de la Trofez Shop am pregatit oferte la cele mai populare produse. Esti curios sa vezi despre ce este vorba? Citeste in continuare articolul de astazi!

Pana la 30% reducere la trofee personalizate

Trofeul reprezinta cea mai potrivita forma de apreciere pentru castigatorii evenimentelor sportive. Trofeele de la Trofez Shop pot fi confectionate din metal, plastic, sticla sau rasina si pot fi personalizate dupa cerere, cu numele campionului, numele competitiei si data evenimentului. De Black Friday iti recomandam un trofeu premium, de tip cupa, din metal, cu soclu din lemn, personalizabil sau un model de tip trofeu fotbal, din metal, in diverse dimensiuni. Urmareste site-ul pentru a ochi reducerile!

Pana la 30% reducere la medalii personalizate

Medaliile personalizate pot fi oferite atat in cadrul unei competitii, cat si drept cadou pentru o persoana draga sau pentru cei mici. De Black Friday iti recomandam o medalie din metal auriu, pentru copii, care poate fi personalizata atat pe fata, cat si pe verso. Daca tot se aprobie sarbatorile de iarna iti poti face stocul de medalii de Craciun, din metal auriu, in forma de fulg de nea, cu personalizare pe ambele parti. Reducerile vor fi de pana la 30% deci iti recomandam sa profiti!

Pana la 30% reducere la figurine personalizate

Daca vrei sa oferi un dar unei persoane dragi, la o ocazie speciala, dar nu ai nicio imagine in minte, noi te putem ajuta sa faci alegerea corecta, cu gama noastra de figurine personalizate. De Black Friday le vei putea achizitiona cu pana la 30% reducere, deci te poti uita deja pe site, pentru a-ti alege preferatele. Noi iti recomandam figurina fotbal gheata gri, fabricata din rasina, care poate fi personalizata sub diferite forme, cu logo, text sau imagine. Poti opta si pentru figurina personalizata dansuri sportive rasina, pentru cei mai buni dansatori din familie.

Pana la 30% reducere la cupe personalizate

Fie ca esti in cautarea cupei pacii, a unei cupe de vin sau ai nevoie doar de o cupa personalizata pentru a recompensa un castigator? Pe site-ul Trofez Shop ai modele de cupe personalizabile pentru orice tip de eveniment sau ocazie. Cupa personalizata aurie poate fi disponibila in 3 dimenisuni diferite si poate fi personalizata cu text pe soclu. Daca esti in cautarea unui model ceva mai deosebit, iti recomandam trofeul tip cupa din metal, intr-o combinatie de auriu si argintiu, care poate fi personalizat la cerere, pe soclu. Acesta vine disponibil in 4 dimensiuni, de 44 cm, 41 de cm, 33 de cm sau 28 de cm, fiecare cu pret redus, special de Black Friday.

Grabeste-te sa prinzi reducerile de pana 30% la toate produsele de pe site-ul Trofez Shop. Comanda si bucura-te de premii la pret redus.

Esti gata sa iti personalizezi trofeul?

Suna acum Mergi catre magazin
4 motive sa le oferi angajatilor tai un trofeu personalizat

4 motive sa le oferi angajatilor tai un trofeu personalizat

Tii la angajatii tai, pe care i-ai instruit si care sunt loiali firmei tale si posturilor pe care le detin. Pe langa prime, bonusuri sau cozonaci de Craciun, doresti sa le demonstrezi printr-un simbol sau o actiune, importanta pe care o au la locul de munca. Poate ca ai mai auzit despre aceasta idee si ti-a ramas in minte. Cum ar fi daca, din in cand, ai oferi angajatilor tai un trofeu personalizat? Daca este prima oara cand auzi despre un astfel de obicei si ti se pare straniu, iata, mai jos, 5 motive sa le oferi angajatilor tai un trofeu personalizat.

Trofeele personalizate demonstreaza aprecierea

Chiar daca este remunerat luna de luna printr-o suma de bani, care este reprezentata de salariu, un angajat are nevoie sa afle din cand in cand ca munca sa este apreciata, ca isi face treaba bine si ca ceea ce presteaza este important pentru bunastarea firmei si a modului in care se desfasoara lucrurile. Pentru aceasta, echipa Trofez Shop iti recomanda sa oferi un trofeu personalizat, care sa simbolizeze aprecierea ta fata de lucrul depus. Daca nu stii ce tip de trofeu sa alegi, poti arunca o privire pe site-ul nostru si poti alege dintre modelele disponibile.

Trofeele personalizate ajuta moralul

O atmosfera pozitiva si degajata la locul de munca poate ajuta enorm de mult moralul si psihicul unui angajat. Pentru a pastra o atitudine care sa ii determine pe angajati sa isi desfasoare activitatea cu spor si entuziasm, ii poti ajuta prin oferirea unor trofee de multumire pentru munca depusa. Studiile in domeniu demonstreaza faptul ca o atitudine pozitiva si un moral puternic pot ajuta o persoana sa fie mai productiva la locul de munca. Iti propunem un trofeu din sticla business, care poate fi personalizat la cerere, cu numele persoanei sau cel al companiei. Nu uita, gesturile mici din partea conducerii sunt cele care ofera incredere din partea fortei de munca. Aprecierea anagajtilor fata de gestul tau se va observa usor in munca pe care acestia o depun.

Trofeele personalizate denota o companie cool

Esti constient de faptul ca in prezent nu poti rezista pe piata daca nu esti un sef cool. Nu, nu glumim, ci credem cu tarie ca un sef jovial, care vorbeste deschis cu angajatii sai, care are grija de cererile si nevoile lor, va avea parte de un parcurs frumos, mereu in ascensiune. Un gest simbolic, oferit la timpul potrivit, precum un trofeu sau o figurina personalizata poate oferi angajatilor imaginea cool pe care doresti sa o obtii in ochii lor. Mai mult, daca personalizezi trofeul in culorile companiei sau adaugi un logo sau chiar numele angajatului, vei invoca astfel amintiri legate de lucrul in echipa si de reusitele dobandite de-a lungul timpului petrecut la locul de munca.

Faci o impresie buna pe social media

Sa fim sinceri, in prezent toata lumea posteaza pe social media. Gestul oferirii de trofee personalizate angajatilor tai cu siguranta nu va trece neobservat pe retelele de socializare, deoarece toata lumea va posta poze in feed sau la story. Asta inseamna doar ca vei reusi sa faci o impresie buna si pe social media.

Vrei sa le oferi angajatilor tai trofee personalizate? Atunci arunca o privire pe site-ul Trofez Shop si alege modelele perfecte.

Citeste si:

Recomandari de trofee ieftine pentru un eveniment

Recomandari de trofee pentru un campionat de fotbal

Recomandari de trofee pentru parteneri si evenimente corporate

Esti gata sa iti personalizezi trofeul?

Suna acum Mergi catre magazin